Cod portocaliu de ploi abundente

Cod portocaliu de ploi abundente
Totodată, AMN a emis o informare meteo conform căreia până marţi, la ora 10:00, temporar vor fi precipitaţii moderate
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de ploi abundente în șase județe, valabilă până mâine la ora 12:00.
Potrivit meteorologilor, în Carpaţii Occidentali şi în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali vor fi precipitaţii abundente. Vor fi ploi, care vor favoriza topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la altitudini de peste 1.800 m vor predomina ninsorile. Cantităţile de apă vor depăşi 40-50 l/mp şi pe arii restrânse 70 l/mp. Avertizarea vizează și judeţele Hunedoara, Caraş-Severin şi, parţial, Bihor şi Arad.
De asemenea, tot până duminică la 12:00, în Banat, Crişana, iar pe arii restrânse în Transilvania şi nord-vestul Olteniei, va ploua însemnat cantitativ. Sub cod galben sunt restul județelor din vestul țării.
Totodată, AMN a emis o informare meteo conform căreia până marţi, la ora 10:00, temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ în cea mai mare parte a ţării.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News
























