Curtea Supremă a Statelor Unite a revocat dreptul la avort

Curtea Supremă a Statelor Unite a revocat dreptul la avort
Libertatea fiecărui stat să autorizeze sau nu avortul
Curtea Supremă a Statelor Unite a revocat vineri, hotărârea din 1973 care garanta de aproape o jumătate de secol dreptul americancelor de a avorta, dar care nu a fost acceptat niciodată de către dreapta religioasă Decizia NU FACE ILEGALĂ întreruperea sarcinii, dar lasă libertatea fiecărui stat să autorizeze sau nu avortul.
Curtea Supremă a Statelor Unite a revocat vineri - într-o răzgândire istorică - cu votul unei majorităţi a judecătorilor conservatori, hotărârea ”Roe v. Wade” din 1973, care garanta de aproape o jumătate de secol dreptul americancelor de a avorta, care nu a fost acceptat niciodată de către dreapta religioasă, relatează AFP.
Hotărâre nu face întreruperea sarcinii ilegală, dar aduce Statele Unite în aceeași situaţie în care se aflau înaintea acestei hotărâri emblematice ”Roe v. Wade”, când fecare stat era liber să autorizeze sau nu avortul.
Decizia era previzibilă. Încă din luna mai, publicaţia Politico a anunțat că a intrat în posesia unui draft al unei hotărâri majoritare redactat de judecătorul conservator Samuel Alito şi datat 10 februarie, potrivit AFP, relatează Agerpres.
Potrivit variantei preliminarii a hotărârii, decizia istorică din 1973, prin care s-a stabilit că Constituţia americană protejează dreptul femeilor la avort, a fost "complet lipsită de fundament de la început".
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











