India, noua sursă de şoferi pentru companiile de transport din România

India, noua sursă de şoferi pentru companiile de transport din România
Șoferii din India, la mare căutare în România
În 2025, companiile de transport din România se confruntă cu un deficit tot mai mare de personal, iar tot mai mulţi angajatori îşi îndreaptă atenţia spre şoferii profesionişti din India.
India, noua sursă de şoferi pentru companiile de transport din România
Cererea pentru şoferii străini a crescut semnificativ în ultimul an, de trei până la patru ori faţă de anii trecuţi, pe fondul lipsei tot mai accentuate de personal în transporturile de marfă, atât pe rutele interne, cât şi pe cele internaţionale din Uniunea Europeană.
Totodată, nevoia de angajaţi se resimte şi în activităţile de manipulare şi logistică internă. Cei mai căutaţi sunt şoferii profesionişti care deţin permise din categoriile C, CE, D şi DE, necesare pentru transportul local sau internaţional, dar şi stivuitoriştii specializaţi în manipularea mărfurilor.
Potrivit legislaţiei în vigoare, pachetul salarial al şoferilor profesionişti de camion include salariul minim din România, la care se adaugă o diurnă zilnică, stabilită în funcţie de tipul de transport şi politica fiecărei companii.
Pentru cursele interne, diurna variază între 23 şi 57,5 lei pe zi (HG nr. 1860/2006), iar pentru deplasările în spaţiul Uniunii Europene, aceasta porneşte de la 35 de euro pe zi, în funcţie de ţară şi de nivelul stabilit de angajator (HG nr. 518/1995).
"În general, cele mai mari venituri sunt ale şoferilor de camion care lucrează pe transport de mărfuri între ţările din UE. Un şofer profesionist de camion poate avea un venit net între 1.200 şi 3.000 euro/lună, în funcţie de rută, durată şi specificul activităţii", se arată într-un comunicat al companiei TAKT Recruitment, pentru Agerpres.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











