Joe Biden a câștigat alegerile din SUA

Joe Biden a câștigat alegerile din SUA
Joe Biden este al 46-lea președinte al SUA
Joe Biden (77 de ani), candidat al Partidului Democrat, a devenit noul președinte al Statelor Unite ale Americii. Potrivit numărului de voturi obținut până în prezent, Biden a câștigat cursa pentru a deveni următorul președinte SUA, învingându-l pe Donald Trump la doar câteva voturi.
Joe Biden este al 46-lea președinte al SUA. El a obținut voturi peste pragul de de 270 necesar pentru a obține scaunul de la Casa Albă și se va adresa națiunii în această seară.
Victoria lui Biden se bazează pe rezultatele neoficiale ale statelor care și-au terminat numărătoarea voturilor. Alegerile au înregistrat cea mai mare participare din 1900. Biden a câștigat până acum peste 73 de milioane de voturi, cel mai mare număr pentru un candidat la președinția SUA. Trump a atras aproape 70 de milioane, al doilea cel mai mare număr din istorie.
“America, sunt onorat că m-aţi ales ca să conduc ţara noastră mare. Ne aşteaptă o muncă grea, dar vă promit asta: Voi fi un preşedinte pentru toţi americanii – indiferent dacă m-aţi votat sau nu. Voi menţine încrederea pe care mi-aţi arătat-o”, a scris Joe Biden pe Twetter.
Sursa: Realitatea de Diaspora
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News
























