MINERII DIN VALEA JIULUI, PREZENȚI LA MITINGUL CONFEDERAȚIILOR SINDICALE DE LA BUCUREȘTI. MAI MULTE MINE, ÎN PERICOL DE ÎNCHIDERE

MINERII DIN VALEA JIULUI, PREZENȚI LA MITINGUL CONFEDERAȚIILOR SINDICALE DE LA BUCUREȘTI. MAI MULTE MINE, ÎN PERICOL DE ÎNCHIDERE
Reprezentanții minerilor au mai multe revendicări
Minerii și energeticienii complexului energetic Valea Jiului vor participa la mitingul organizat miercuri la București de confederațiile sindicale din România, reprezentanții Sindicatului Muntele solicitând prelungirea termenului de închidere pentru minele Lupeni și Lonea, precum și construirea unui grup energetic nou pe gaz la Termocentrala Paroșeni.
Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele, a declarat că termenele actuale pentru închiderea programului regresiv al exploatărilor miniere Lupeni și Lonea nu pot fi respectate din cauza lipsei materialelor, resurselor financiare și personalului insuficient. În opinia sa, exploatările ar trebui oprite cel târziu la sfârșitul anului 2028, deoarece până acum activitatea s-a desfășurat doar în două schimburi din patru, iar managementul complexului a fost deficitare.
„Dorim ca problemele noastre, dar nu numai ale noastre, să se facă auzite la nivelul Guvernului. Dorim ca termenele pentru finalizarea programului regresiv pentru minele Lupeni și Lonea să fie reconsiderat, știut fiind faptul că, din punct de vedere tehnic, acestea nu pot fi respectate. Din punctul nostru de vedere, exploatările miniere Lupeni și Lonea ar trebui oprite cel târziu la sfârșitul anului 2028, deoarece aici s-a lucrat în două schimburi din patru, nu am avut materiale, nu au fost resurse financiare suficiente pentru materialele necesare și a lipsit personalul. De asemenea, managementul complexului a fost deficitar”, a declarat președintele Sindicatului Muntele, Darius Câmpean, conform Agerpres.
Sindicaliștii mai cer construcția unui grup energetic nou pe gaz metan la Termocentrala Paroșeni, subliniind că magistrala de transport BRUA trece la mai puțin de 400 de metri de această centrală, ceea ce face fezabilă această solicitare. De asemenea, se solicită respectarea integrală a contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul CEVJ.
Conform programului actual de ecologizare și închidere, mina Lonea urmează să înceteze activitatea la sfârșitul anului 2025, iar mina Lupeni la sfârșitul anului 2026, însă sindicaliștii contestă aceste termene.
Problemele minerilor și energeticienilor vor fi prezentate și în cadrul unei întâlniri cu ministrul Energiei, Bogdan Ivan, organizată de Confederația Meridian, din care face parte Sindicatul Muntele.
Complexul Energetic Valea Jiului are aproximativ 2.400 de angajați și cuprinde minele Lonea, Livezeni, Lupeni și Vulcan, precum și Termocentrala Paroșeni.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











