PENSIONARII CU VENITURI MICI VOR PRIMI UN SPRIJIN DE 800 DE LEI, ÎN DOUĂ TRANȘE EGALE

PENSIONARII CU VENITURI MICI VOR PRIMI UN SPRIJIN DE 800 DE LEI, ÎN DOUĂ TRANȘE EGALE
Prima tranşă ar urma să fie acordată în luna aprilie
Guvernul va acorda un sprijin financiar în valoare de 800 de lei, în două tranșe egale, pentru pensionarii care au venituri mici, au stabilit liderii coaliției, potrivit unor surse citate de Agerpres.
Prima tranşă ar urma să fie acordată în luna aprilie, iar a doua la sfârşitul anului.
„De acest sprijin financiar vor beneficia aproximativ 2,5 milioane de pensionari, care au pensii de până la 2.574 de lei (echivalentul salariului minim net pe economie). Anvelopa financiară pentru acest sprijin financiar este de aproximativ 2 miliarde de lei, bani care se regăsesc în bugetul de stat din acest an”, au precizat sursele citate.
Urmează ca Ministerul Muncii să elaboreze actul normativ şi să îl pună în transparenţă, după care va fi avizat de ministerele de resort şi adoptat în Guvern, astfel încât să fie suficient timp pentru parcurgerea procedurilor birocratice până în aprilie, au indicat aceleaşi surse.
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











