PESTE 560 DE CONSTRUCȚII ILEGALE, DEMOLATE ÎN SECTORUL 6 ÎN ULTIMII PATRU ANI

PESTE 560 DE CONSTRUCȚII ILEGALE, DEMOLATE ÎN SECTORUL 6 ÎN ULTIMII PATRU ANI
Primăria Sectorului 6 din București continuă acțiunile de eliberare a spațiilor publice ocupate abuziv. Instituția a anunțat că, marți, a fost demolat un chioșc de pe Aleea Compozitorilor, care funcționa de mai bine de trei decenii, deși fusese construit cu caracter provizoriu.

„Încă o bucată de spațiu verde a fost eliberată. Chioșcul funcționa de 32 de ani fără un contract valabil de ocupare a domeniului public. Practic, era o ocupare abuzivă”, au transmis reprezentanții Primăriei Sector 6, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Proprietarul construcției a fost notificat de Poliția Locală să o desființeze în termen de 48 de ore, însă nu a respectat somația. Astfel, autoritățile au intervenit și au demolat chioșcul, cu ajutorul echipelor ADPDU Sector 6. Costurile pentru readucerea terenului la starea inițială vor fi suportate de cel care a deținut ilegal construcția.
De la începutul anului 2025, Primăria Sectorului 6 a emis 19 dispoziții de desființare pentru construcții ilegale, cele mai multe vizând panouri publicitare amplasate fără autorizație.
În total, în ultimii patru ani, administrația locală a desființat peste 560 de construcții ilegale, printre care se numără garaje, chioșcuri, terase și panouri publicitare. Reprezentanții instituției au precizat că vor continua demersurile pentru a reda spațiile verzi comunității.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News