Polițiști printre elevii de la Colegiul "Grigore Moisil"

Polițiști printre elevii de la Colegiul "Grigore Moisil"
Riscurile și satisfacțiile profesiei de polițist.
DE CE SĂ ALEGI MESERIA DE POLIȚIST? La această întrebare au încercat să răspundă polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Prevenire și Combatere a Criminalității, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița împreună cu polițiști rutieri și de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului UrzicenI.
Polițiștii ialomițeni s-au deplasat la Colegiul "Grigore Moisil" din municipiul Urziceni și le-au prezentat celor peste 240 de elevi aspecte relevante cu privire la riscurile și satisfacțiile profesiei de polițist.
Copiii au primit informații despre unitățile de învățământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dar și cu privire la condițiile ce trebuie îndeplinite și pașii de urmat, pentru cei care doresc să devină polițiști.
În același context, polițiștii au discutat cu elevii și despre vastul proces continuu de perfecționare și pregătire, care se derulează pe parcursul întregii cariere de polițist.
Elevii s-au dovedit receptivi și interesați, astfel încât întâlnirea a fost dinamică și interactivă, transmite IPJ Ialomița.
Sursa: Realitatea de Ialomita
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











