Prognoza meteo 16 ianuarie. Care sunt zonele vizate de ploi și descărcări electrice

Prognoza meteo 16 ianuarie. Care sunt zonele vizate de ploi și descărcări electrice
Astăzi valorile termice se vor situa peste cele obişnuite în această perioadă. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 11 grade.
Astăzi valorile termice se vor situa peste cele obişnuite în această perioadă. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 11 grade.
Înnorările se vor extinde în toate regiunile începând din cele vestice şi va ploua în jumătatea vestică a țării, unde vor fi posibile şi descărcări electrice.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu ușoare intensificări în estul teritoriului, iar dimineaţa, în regiunile extracarpatice pe alocuri va fi ceaţă.
În București cerul va avea înnorări, iar vântul va sufla de la slab până la moderat. Temperatura maximă, la amiază, va fi de 7, cel mult 8 grade.
La munte cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii în masivele vestice, local în cele sudice şi pe alocuri în restul zonei montane. Acestea vor fi mixte, la altitudini mari va ninge, iar cantităţile de precipitaţii vor fi însemnate în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali.
Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde rafalele vor depăşi 100 km/h şi va fi viscol, condiţii în care vizibilitatea va fi semnificativ scăzută.
Citește și:
- 13:22 - Românii reciclează din ce în ce mai mult
- 12:28 - Cât te costă să treci pe GPL în 2026 și cât poți economisi la fiecare plin. Șoferii români se uită tot mai mult spre gaz, odată cu explozia prețurilor
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











