România a plătit prima tranșă de bani pentru vaccinul anti-COVID

România a plătit prima tranșă de bani pentru vaccinul anti-COVID
O administrare a vaccinului la scară generală se va realiza cel mai devreme în vara lui 2021
România a plătit primii bani pentru vaccinul anti-Covid! Ministrul de Finanțe a anunțat că a semnat plata avansului către Comisia Europeană, în valoare de peste 12 milioane de euro, relatează Realitatea PLUS.
"Toți românii trebuie să știe! Am semnat plata externă către CE, reprezentând avans vaccin COVID-19, in suma de 12.058.345 Euro!", a scris Florin Cîțu în urmă cu puțin timp, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook.
Șeful campaniei naționale de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, medicul Valeriu Gheorghiță, a anunțat, recent, că primele doze de ser ar putea ajunge în țară în mai puțin de o lună, în mai multe tranșe egale.
În total, în această etapă, 1,2 milioane de doze ar urma să fie repartizate României, ceea ce înseamnă că 600.000 de români vor primi serul în două doze.
Personalul medical, românii în vârstă de peste 65 de ani și cu boli cronice, persoanele care deservesc activități eșențiale precum cei din ministere și instituții centrale ale statului sunt primele categorii care vor beneficia de vaccinare.
O administrare a vaccinului la scară generală se va realiza cel mai devreme în vara lui 2021.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News
























