CFR Marfă își va declara falimentul până la 31 mai. Răspunsul vicepremierului Oana Gheorghiu pentru Realitatea PLUS

Compania de stat n-a reușit să-și reducă pierderile
Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat, joi, în cadrul unei conferințe de presă în care a prezentat bilanțul reformei companiilor de stat, că CFR Marfă își va declara falimentul până la 31 mai. Răspunsul a venit la o întrebarea adresată de Realitatea PLUS.
Alexandra Alexandrescu, jurnalist Realitatea PLUS: Dacă puteți să ne precizați în cazul companiilor care sunt propuse pentru lichidare, cine va prelua, spre exemplu, activitatea lor, obiectul lor de activitate? Mă refer aici, spre exemplu, la CFR Marfă.
Oana Gheorghiu: CFR Marfă este o companie care își va declara falimentul până la 31 mai. Acesta este calendarul. Există deja Carpatica Feroviar, companie care a început deja să lucreze și care preia activitatea de la CFR Marfă.
Alexandra Alexandrescu, jurnalist Realitatea PLUS: Ne puteți preciza dacă în cazul companiilor care sunt propuse spre lichidare vor exista, evident, și disponibilizări? Ce se va întâmpla cu angajații în acel companii?
Oana Gheorghiu: Compania cu cei mai mulți angajați este CFR Marfă. O parte dintre ei deja au fost angajați la Carpatica, o parte dintre ei au primit salarii compensatorii și au plecat voluntar. O altă parte se vor angaja, probabil, în continuare Carpatica, știu că face angajări în perioada următoare și mărește numărul de angajați.
Ministerul Transporturilor este într-un dialog constructiv cu sindicatul. Nu sunt tensiuni acolo dat fiind faptul că va prelua Carpatica activitatea, cu siguranță va avea nevoie de din ce în ce mai mulți angajați și cei mai potriviți sunt cei care au fost la CFR Marfă.
Citește și:
- 16:18 - Deficitul de kerosen din UE. Cum poate România să domine piața de combustibil din sud-estul Europei
- 16:16 - Biletele la tratament balnear în 2026 au fost aprobate oficial. Cine poate merge gratuit și ce prevede noul program
- 16:11 - PSD îi acuză pe Bolojan și pe Oana Gheorghiu că vor să scoată pe bursă companii de stat în baza unor date false și fără o logică economică
- 07:58 - Scăderi ale prețului la petrol după anunţarea unui armistiţiu între Israel şi Liban
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News










