Bolojan nu cedează: i-ar fi spus lui Nicușor Dan că rămâne în funcție - SURSE

Nicușor Dan și Ilie Bolojan
Întâlnire între Sorin Grindeanu și Nicusor Dan astăzi la Palatul Cotroceni, după ce ieri Ilie Bolojan a fost la președinte și, conform surselor Realitatea PLUS, i-ar fi spus că nu demisionează chiar dacă PSD îi cere asta. În urmă cu câteva ore, social democrații au fost în sedință pentru a stabili ultimele detalii pentru consultarea internernă de luni, atunci când vor decide dacă ies sau nu de la guvernare.
O întâlnire scurtă între liderul PSD, Sorin Grindeanu, și președintele Nicușor Dan a avut loc joi, la doar o zi după discuția pe care șeful statului a avut‑o cu premierul Ilie Bolojan. Contextul este marcat de tensiuni crescânde în interiorul coaliției de guvernare.
Premierul Ilie Bolojan a încercat în ultimele zile să obțină o reconfirmare a sprijinului din partea liberalilor. După întrevederea cu președintele, acesta s‑a întâlnit cu liderii PNL din Capitală, cărora le‑a transmis că nu intenționează să demisioneze - un mesaj pe care l‑a sugerat și în declarațiile publice recente.
În același timp, declarațiile președintelui Nicușor Dan nu mai indică aceeași susținere explicită pentru premier. Șeful statului a evitat să spună clar dacă îl mai sprijină pe Ilie Bolojan, însă a subliniat în repetate rânduri că își dorește menținerea actualei coaliții și respinge varianta unui guvern minoritar. Mesajele sale sugerează o preferință pentru păstrarea echilibrului politic și menținerea tuturor partidelor la guvernare.
Presiunea asupra coaliției crește, în condițiile în care luni PSD urmează să se reunească pentru a decide dacă îi retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan, una dintre puținele opțiuni rămase pe masa social‑democraților.
Citește și:
- 17:12 - Trei petroliere uriașe au rupt blocada și au reușit să treacă prin strâmtoarea Ormuz
- 17:05 - Cele trei scenarii dacă PSD iese de la guvernare. Fost membru CSM: ”Vom sta mult și bine cu Ilie Bolojan în fruntea Guvernului României”
- 16:25 - Viktor Orban, primul interviu după înfrângerea în alegeri. „Am simțit durerea, golul ei”
- 16:11 - PSD îi acuză pe Bolojan și pe Oana Gheorghiu că vor să scoată pe bursă companii de stat în baza unor date false și fără o logică economică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











