Bombardamente intense lansate de ruși în Ucraina

Bombardamente intense lansate de ruși în Ucraina
Milioane de civili din Ucraina rămân fără încălzire și curent electric
Principalele orașe ucrainene au fost în cursul nopții ţinta unor bombardamente intense lansate de ruși.
La Harkov, aflat la 30 km de graniță, cel puțin patru persoane au fost ucise, fiind distruse un oficiu poștal și mai multe clădiri din apropierea acestuia.
Kievul a fost țintă a rachetelor balistice la doar trei zile după un atac masiv, care a lăsat sute de blocuri fără căldură, la temperaturi mai mici de minus 15 grade Celsius.
În orașul port Odessa, unde a fost lovită inclusiv o școală, au fost rănite 5 persoane, în timp ce la Krivoi Rog, orașul natal al președintelui Zelenski, au fost rănite două persoane și au fost avariate case, infrastructură civilă și conducte de gaze, transmite Reuters.
În fiecare an de când a început războiul, rușii își intensifică bombardamentele asupra infrastructurii în sezonul rece, iar milioane de civili rămân fără încălzire și curent electric.
Citește și:
- 15:41 - Anca Alexandrescu aruncă în aer statul paralel. Dezvăluiri fără perdea: „O luptă pe viață și pe moarte pentru recâștigarea conducerii SRI!”
- 13:32 - Buget 2026. Război în coaliție pe banii pensionarilor: PNL spune că nu sunt fonduri, PSD insistă
- 13:29 - Scenariile prin care Bolojan poate fi dat jos de la Guvern: planul pentru debarcarea premierului
- 13:24 - Pregătire sporită la nivel global: OMS monitorizează riscul unui incident nuclear în Orientul Mijlociu
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











