Profesorii de Aur, omagiați la Slobozia

Profesorii de Aur, omagiați la Slobozia
Ceremonie pentru a arăta recunoștință profesorilor pensionari care încă sunt în activitate
Începând cu anul 1994, Ziua Mondială a Educației este sărbătorită în fiecare an în data de 5 octombrie. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a „Recomandării UNESCO/OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor'', recomandare ce constituie principalul cadru de referință pentru abordarea drepturilor și responsabilităților cadrelor didactice la scară globală.Ziua Mondială a Educației are ca scop sensibilizarea cu privire la importanța rolului jucat de profesorii din întreaga lume. Aceștia își dedică viața, adesea pentru un salariu foarte mic, pentru a avea un impact asupra modului în care copiii învață, cresc și se transformă în adulți.Cu ocazia Zilei Mondiale a Educației la Casa Municipală de Cultură "Nicolae Rotaru"a fost organizată o ceremonie pentru a arăta recunoștință profesorilor pensionari care încă sunt în activitate, din municipiul Slobozia. „Profesorii de aur“ au primit diplome și distincții ca „prinos de recunoștință pentru întreaga activitate în slujba educației“!"Investiția în educație este cea mai sigură investiție din lume pentru că nu există niciodată riscuri, ci doar beneficii. Este șansa de a ieși din sărăcie, de a avea o viață mai bună și prosperă. În permanență încercăm să contribuim alături de profesori pentru a asigura egalitatea de șansă pentru elevi, incluziunea și menținerea copiilor în mediul educațional, pentru a diminua absenteismului, eșecul și abandonul școlar, precum și pentru îmbunătățirea performanțelor școlare individuale," transmite Dragoș Soare, primarul municipiului Slobozia
Sursa: Realitatea de Ialomita
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











