Teribiliști în conflict cu polițiștii. S-a lăsat cu amenzi

Teribiliști în conflict cu polițiștii. S-a lăsat cu amenzi
48 de evenimente sesizate la 112
Peste 70 de polițiști ialomițeni au acționat pe 12 iulie pe teritoriul întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
De asemenea, au fost organizate filtre rutiere atât în mediul urban cât și rural, pentru identificarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație, precum și în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze ale producerii accidentelor de circulație.
În ultimele 24 de ore polițiștii au fost solicitați să intervină la 50 evenimente, dintre care 48 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 12 infracțiuni, dintre care 6 contra persoanei, 3 contra patrimoniului şi 3 infracțiuni de altă natură.
Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 136 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 29.185 lei.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 1 permis de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.
Sursa: Realitatea de Ialomita
Citește și:
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











