Corona Brașov a tremurat în fața nou-promovatei HCM Slobozia
Corona Brașov a tremurat în fața nou-promovatei HCM Slobozia
HCM Slobozia se întoarce cu tolba goală și de la Brașov, deși a jucat foarte bine și a păstrat echilibrul până la finalul meciului.
HCM Slobozia se întoarce cu tolba goală și de la Brașov, deși a jucat foarte bine și a păstrat echilibrul până la finalul meciului.
HCM Slobozia și-a dorit măcar un punct din meciul cu Corona Brașov dar lipsa de concentrare de pe finalul partidei a înclinat balanța în favoarea formației de pe locul secund în Liga Florilor.
Gazdele au început în forță și după doar cinci minute de joc își procuraseră deja un avans de patru goluri pe tabelă.
Antrenorul Gheorghe Covaciu își trezește jucătoarele la realitate și acestea încep ca de atâtea ori în sezon greaua muncă a recuperării terenului pierdut.
Mult mai atente în apărare și cu acțiunile de atac făcute ca la antrenamentele, handbalistele de la HCM Slobozia au mers umăr la umăr și în minutul 24 reușesc chiar să preia conducerea, 12 – 11.
Corona Brașov simte că trebuie să se întrebuințeze serios dacă vrea trei puncte și la odihnă intră în avans, 14 – 12, cu o aruncare de la 7 metri ratată de Sorina Maria Tîrcă.
Finalul a fost ratat și HCM Slobozia nu ia punct
Partea secundă a stat sub semnul echilibrului, cu echipa gazdă mai mereu cu un pas – doi în fața adversarelor.
Cu șase minute înainte de final scorul era egal, 22 – 22, și HCM Slobozia spera la măcar un prim punct pe teren străin de la revenirea în Liga Florilor.
Nu avea să fie căci ultimul moment echilibrat s-a consumat cu două minunte înainte de final, la 24 – 23 pentru Corona Brașov.
Gazdele înscriu apoi două goluri la rând, HCM Slobozia ratează prin Ioana Georgescu și Corona câștigă meciul cu 26 – 23, mult mai greu decât și-ar fi închiput.
Corona Brașov: Tymoshenckova, Hosu, Popescu – Gomes (6), Ciuciulete (5), Bucur (2), Tîrcă (7), Pavicevic (5), Laslo (1), Neagu, Bazaliu, Lopătaru, Nolevska. Antrenor: Ion Crăciun.
HCM Slobozia: Polocoșer, Aron – Ilie (5), Vacariu (3), Toma (2), Georgescu (8), Ciolan (4), Ivan (1), Obedeanu, Sava. Antrenor: Gheorghe Covaciu.
Citește și:
- 20:49 - Simona Halep, ovații la Cluj înainte de meciul de retragere: „M-ați copleșit”
- 19:14 - Sorana Cîrstea, tot mai departe de retragere? Anunțul care schimbă perspectiva asupra viitorului său
- 14:40 - Situație fără precedent pentru Cristiano Ronaldo înainte de CM 2026! Cifra care îi îngrijorează pe portughezi
- 21:49 - Florentin Petre pleacă de la Dinamo! Mesajul emoționant prin care clubul și-a luat rămas-bun de la legenda din Ștefan cel Mare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News


























